Foto: La Divina Comedia: Infierno: Canto VII, Dante Alighieri, 1304
Ca psiholog practician și acut observator al lumii vestice, Carl Jung a observat că mulți oameni din vreamea lui erau afectați de sentimente debilitante de insignifianță, inadecvare și deznădejde. În volumul 10 al Lucrărilor colective, Jung examinează această problemă și concluzionează că aceste sentimente se datorează unuei probleme pe care el a numit-o ”problema spirituală”.
”Problema spirituală” continuă să fie o problemă pentru mulți oameni în lumea modernă, iar existența ei conține un mare pericol pentru libertatea și prosperitatea societăților vestice. Pentru că, nu doar, indivizii afectați de ea suferă, ci, pe măsură ce tot mai mulți îi cad victime, și stabilitatea societății este afectată, iar probabilitatea tensiunilor politice și sociale crește. Jung a observat ramificațiile sociale a acestei probleme în mod direct, sub forma a două războaie mondiale și apariția numeroaselor state totalitare.
Jung credea că apariția ”problemei spirituale” a coincis cu declinul influenței pe care religiile tradiționale, mai proeminent creștinismul, a avut-o în societățile vestice de-a lungul secolelor. Renunțarea la aceste religii au multe efecte, dar cea mai presantă, în viziunea lui Jung, este că, nenumărați oameni, trebuie să facă față dilemelor existențiale ale vieții umane fără ghidajul dogmelor religioase.
”Cât de diferită era lumea pentru omul medieval. Pentru el, Pământul era etern fixat și staționar în centru universului… Oamenii erau cu toții copiii lui Dumnezeu, sub protecția protectoare a Celui mai Înalt, care îi pregătea pentru binecuvântarea eternă; și cu toții știau exact ce trebuie să facă și cum trebuie să se comporte pentru a se ridica, din lumea coruptă, într-o existență fericită. O astfel de viață, nouă, ne pare ireală, chiar și în vise.”
(Problema spirituală a omului modern, C.G.Jung)
În plus, pe lângă amplificarea secularismului, Jung a sugerat că și dezvoltarea masivelor societăți moderne au jucat un rol important în apariția acestei probleme spirituale.
Societatea modernă a apărut în timpul revoluției industriale, când procente mari din populație s-au mutat, din localitățile mici, în marile orașe în căutare de muncă și oportunități – instigând nașterea societăților masive. În timp ce dezvoltarea acestui tip de societate a generat beneficii prin intensificarea diviziunii muncii, a adus, de asemenea, și probleme periculoase. ”Această nouă formă a existenței… a produs un individ instabil, nesigur și sugestibil.” (Lupta cu Umbra, C.G.Jung)
Nesiguranța individului în societățile masive este, parțial, un efect al numărului uriaș de oameni care îl înconjoară. Cu cât mulțimea e mai mare, cu atât individul se simte mai neimportant. Dar, nesiguranța a fost, de asemenea, instigată și de dezvoltarea gândirii raționale și științifice ce a însoțit revoluția industrială.
În secolul al XIX-lea, și mai pregnant în secolul al XX-lea, planificatorii sociali și liderii unor anumite industrii, hipnotizați de rezultatele pe care știința le dădea în industrie și medicină, au ajuns să creadă că metodele științifice pot fi utilizate în remodelarea societăților. Rezultatul acestei mișcări a fost masificarea societății, adică intensificarea uniformității și scăderea drastică a importanței individului.
Aceste efecte apar datorită faptului că, pentru a modela și, în consecință, pentru a reforma societatea, unicitatea individului trebuie negată în favoarea mediilor statistice, iar re-design-ul societății să fie realizat de un grup elitist, sau tehnocrat, care privește oamenii ca abstracții, unități sociale omogene, pentru a fi modelați și manipulați.
”Sub influența presupunerilor științifice, nu doar psihicul, dar și omul individual și evenimentele individuale au suferit o nivelare la un nivel inferior și un proces de ”încețoșare” ce distorsionează imaginea realității într-o medie conceptuală. Nu trebuie să subestimăm efectul psihologic al privirii lumii ca statistică: dă la o parte individul în favoarea unităților anonime ce se grupează în categorii… Ca unitate socială, el și-a pierdut individualitatea și a devenit un simplu număr abstract în biroul de statistică. El poate juca doar rolul unei unități intershimbabile, de o importanță insignifiantă.”
(Sinele nedescoperit, C.G.Jung)
Incertitudinea existențială adusă de declinul religiilor și importanța diminuată a individului în societățile masive au dus, combinate, la situația în care vasta majoritate a oamenilor se privesc ca fiind creaturi insignifiante și impotente. Acest mod de gândire poate fi foarte periculos deoarece, după cum spunea Jung, atunci când atitudinea conștientă a individului este inadecvată, într-un mod ce acționează în detrimentul sănătății psihice, mecanismele de auto-reglare ale psihicului vor produce o compensare inconștientă pentru a corecta atitudinea conștientă defectă și pentru a readuce psihicul într-un relativ echilibru.
Cei care suferă de această problemă spirituală, din cauza sentimentelor de insignifianță, nu au un nivel adecvat de auto-eficacitate, necesară sănătății psihice. Jung consideră că, pentru a compensa această deficiență, inconștientul produce o compensare, sub forma unei puternice ”foame de putere”.
”Sentimentul individului de slăbiciune, chiar de ne-existență, este compensat de erupția unei dorințe de putere. Ea este revolta celor fară putere, lăcomia insațibilă a ”acelora care nu au”.”
(Lupta cu Umbra, C.G.Jung)
O compensare poate fi benefică dacă persoana reușește să integreze conținutul compensator inconștient în conștientul lui, astfel aducând mai mult echilibru conștientului și o îmbunătățire a sănătății psihice. Dar daca conținutul inconștient compensator, acea dorință de putere, rămâne ascuns în inconștient, compensarea poate fi extrem de periculoasă.
”Dacă o asemenea mișcare a inconștientului nu este integrată în conștientul individului, va duce la nevroze sau, chiar, psihoze.”
(Lupta cu Umbra, C.G.Jung)
Dacă dorința compensatorie pentru putere nu este integrată în conștient, Jung ne previne că, individul va deveni posedat de impulsul inconștient pentru putere și, astfel, o va căuta cu orice preț. Eșecul de a găsi puterea în viața personală din cauza unor sentimente profunde de impotență, va împinge oamenii, de cele mai multe ori, către ideologii colectiviste, mișcări de mase și instituții pe care ei le văd ca având puterea pe care ei, individual, nu o au.
”Dacă individul, copleșit de micimea și impotența lui, ajunge să simtă că viața lui și-a pierdut sensul, atunci e pe calea către sclavia statală și, fără să-și dea seama sau să dorească asta, devine neofit.”
(Sinele nedescoperit, C.G.Jung)
Odată ce acest proces psihic are loc la scară mare, o societate devine vulnerabilă apariției tiraniei de stat.
”În locul individului concret ai nume de organizații și, în cel mai înalt punct, ideea abstractă a Statului ca principiu al realității politice. Responsabilitatea morală a individului este apoi, inevitabil, înlocuită de politica de stat. În locul diferențierii morale și mentale a individului, ai ajutoare de stat pentru public și ridicarea standardului de viață. Scopul și sensul vieții individuale (singura viață adevărată) nu se mai găsesc în dezvoltarea individuală, ci în politice statului, ce sunt impuse individului din exterior. Omul este, tot mai mult, privat de deciziile morale din felul în care își trăiește viața și, în schimb, este condus, hrănit, îmbrăcat și educat ca o unitate socială… și amuzat în concordanță cu standardele definite pentru oferirea de plăceri și satisfacție maselor.”
(Sinele nedescoperit, C.G.Jung)
Acest tip de distopie a apărut de mai multe ori în secolul al XX-lea, și pare să reapară în Vest în prezent. În timp ce destul de mulți oameni realizează pericolele prezentate de existența statelor totalitare, majoritatea reacționează apatic la creșterea puterii statului, crezând că nu au ce să facă ca indivizi în a o stopa. Analiza lui Jung este una mai profundă deoarece ea sugerează că apariția tiraniei statului este un efect secundar al proliferării problemei spirituale ce afectează lumea modernă și care poate fi redusă dacă mai mulți oameni învață să-și rezolve această problemă din propriile vieți.
Jung și-a păstrat mereu speranța că mulți oameni din Vest sunt capabili de așa ceva, și a văzut dovezi al acestui potențial în dezvoltarea psihologiei ca știință în secolul al XX-lea, și în dorința crescândă a multor oameni de a-și explora adâncimile psihicului în căutarea auto-cunoașterii.
”Pentru mine, punctul central al problemei spirituale de azi îl găsim în fascinația pentru psihic a omului modern… dacă înclini spre optimism, vei vedea în ea promisiunea unei schimbări spirituale de amploare în lumea Vestică. În orice caz, este un fenomen important… important deoarece abordează acele forțe iraționale și – după cum ne învață istoria – incalculabile, care transformă viețile oamenilor și civilizațiilor în moduri neprevăzute și ce nu pot fi anticipate. Acestea sunt forțe, încă invizibile multor oameni de azi, ce stau la baza ”interesului pentru psihologie” din prezent.”
(Problema spirituală a omului modern, C.G.Jung)
În momentele de disperare, oamenii antichității priveau spre zeii ce sălășluiau în oceane, păduri și în ceruri pentru regenerare. În viziunea lui Jung, omul modern, pentru care toții zeii sunt morți, trebuie să-și acceseze forțele lăuntrice pentru răspunsuri la problemele spirituale ce îi macină. Prin găsirea răspunsurilor, gândea el, individul nu și-ar fi rezolvat doar boala spiritului ce îl afectează personal, ci ar contribui la revitalizarea unei lumi ce și-a pierdut direcția în întunericul provocat de dominația statală.
”Mică și ascunsă este ușa ce duce spre interior, iar accesul este blocat de nenumărate prejudecăți, ipoteze greșite și frici. Întotdeauna omul va dori să audă de planuri politice și economice grandioase, exact lucrurile careu au dus fiecare nație în mlaștini. Astfel, sună grotesc când cineva vorbește de uși ascunse, vise și lumi interioare. Ce are a face acest idealism plictisitor cu programe economice gigantice, cu așa numitele probleme ale realității?
Dar eu ma adresez nu națiunilor, ci unor, puțini, indivizi, pentru care este evident că valorile culturale nu cad din ceruri ca mana, ci sunt create de mâinile indivizilor. Dacă lucrurile iau o turnură greșită în lume, acest lucru se întâmplă pentru că ceva e grșit cu individul, pentru că e ceva greșit cu mine. Astfel, dacă sunt lucid, ma voi repara pe mine primul. Pentru asta voi avea nevoie de – pentru că, pentru mine, autoritatea externă nu are nicio valoare – o cunoaștere a celor mai profunde fundații ale ființei mele, pentru a mă stabiliza ferm pe esențialul etern al psihicului uman.”
(Sensul psihologiei pentru omul modern, C.G.Jung)