Foto: The Angel of Paradise with a Sword, Autor necunoscut, aprox. 1475
Cei mai mulți oameni, în diverse perioade ale vieții lor, au gânduri pesimiste legate de viață întrebându-se care este scopul ei, dar putem observa ca planeta nu e populată de o majoritate nihilistă. De ce?
După cum spunea Nietzsche, ”o evadare există”. Această cale presupune găsirea unui sens al vieții în existența a ceea ce el numea ”Lume Adevărată”. Julian Young oferă o definiție perceptivă a caracteristicilor teoriilor de ”Lumi Adevărate” și explică de ce aceste teorii sunt atât de eficiente în a convinge indivizii că viața are un scop:
”O Lume Adevărată este o destinație; o destinație care, odată atinsă, oferă o stare de fericire eternă, un rai, paradis, sau utopie. Astfel, filosofii Lumilor Adevărate oferă sensul vieții sub forma unei călători; o călătorie către o ”recompensare”, spre un final care va compensa înzecit stresul și disconfortul acestei calatori.”
(Moartea lui Dumnezeu și sensul vieții, Julian Young)
Nietzsche era foarte interesat de teoriile Lumilor Adevărate. El a înțeles că multe dintre marile sisteme filosofice sau religioase erau teorii de tipul ”Lume Adevărată”, și era interesat de cum atâția oameni inteligenți și raționali au putut crede în aceste teorii pe care el le percepea ca fantezii absurde. Când a început să analizeze aceste teorii, el a observat un element comun prezent în fiecare din ele. Toate aceste teorii de ”Lume Adevărată” aveau la bază aceeași structură. Nietzsche a denumit această structură ”ideal ascetic”.
Idealul ascetic structurează existența în două lumi, sau domenii, care corespund celor două realități diferite. Lumea Adevărată, domeniul cu valoare mai mare, și cea de valoare mai mică, cea pământească. Teoriile ”Lumilor Adevărate” susțin că ”Lumea Adevărată” este mai valoroasă deoarece ea oferă fericire veșnică, bucurie și adevăr, în timp ce cea pământească are valoare mică, spre deloc, deoarece e încărcată de suferință și se sfârșește în moarte.
Toate teoriile ”Lumilor Adevărate”, fiind structurate pe acest ideal ascetic, susțin că sensul și scopul vieții este să se transceadă această existență pământeană și să se obțină accesul în ”Lumea Adevărată”. Nietzsche a văzut aceste teorii ca unice surse de sens pentru omenire în istorie, după cum spunea:
”În afară de idealul ascetic, omul, animalul uman, nu avea alt sens. Existența lui pe pământ nu conținea nicio țintă; ”de ce totuși om?” – era o întrebare fără răspuns.”
(Genealogia moralei, Friedrich Nietzsche)
Indivizii care subscriu teoriilor ”Lumilor Adevărate”, privesc de sus această viață ca o iritare, poate chiar un coșmar, care trebuie depășită și lăsată în urmă. Nietzsche articulează această idee spunând că un asemenea individ adoptă o poziție de ”judecător al lumii care pune existența pe un cântar și o găsește inadecvată sau insuficientă”.
Nu doar că acești credincioși în ”Lumi Adevărate” consideră mai valoroasă o lume de dincolo de această lume pământeană, dar, mai mult, ei simt că ”adevăratul lor Eu” merită să fie în acea Lume Adevărată și nu în această înșelătoare și inferioară lume umbroasă a existenței de zi cu zi.
Aceste teorii hrănesc două nevoi fundamentale umane. Prima, cea discutată până acum, a nevoii de sens pentru viață, iar a doua estea acea nevoie mult prea umană de stimă de sine. Omul nutrește o senzație de importanță a sinelui și, în timp ce majoritatea o caută prin intermediul interacțiunilor sociale, crezul într-o ”Lume Adevărată” este un alt mod prin care omul poate simți că sinele lui este de o importanță universală. Vorbind de ”Lumea Adevărată” creștină, Nietzsche a înțeles ca o parte a popularității ei constă în:
”îi oferă și garantează omului o valoare absolută, în opoziție cu micimea și existența accidentală dintre naștere și moarte”
(Voința de putere, Friedrich Nietzsche)
Omenirea a simțit milenii la rând că este în centrul universului, având astfel un sentiment puternic al importanței de sine. Recunoscând legătura intimă dintre nevoia umană de importanță de sine și nihilism, Nietzsche a înțeles că atunci când individul nu mai simte că este ”un colaborator, ca să nu zicem centru, al devenirii”, nihilismul devine o posibilitate foarte reală.
Nietzsche identifică trei tipuri de ”Lumi Adevărate”, toate având la bază ”idealul ascetic”: ”Lumi Adevărate” temorale, ”Lumi Adevărate” moniste – de o singură substanță, și ”Lumi Adevărate” eterne.
Teoriile ”Lumilor Adevărate” temporale nu susțin lumi sau realități separate de realitatea aceasta, în schimb susțin că această realitate este singura realitate într-o continuă schimbare. Totuși, aceste teorii propun că această realitate este ghidată într-o direcție, și că la un moment dat, în viitor, această existență pământeană va fi transformată radical într-un ideal utopic. ”Lumea Adevărată” în acest tip de teorii temporale nu există într-un plan metafizic, ci în viitor. Teoriile ”Lumilor Adevărate” temporale sunt strâns legate de ”filosofiile istoriei”, fiind necesar acum să elaborez acest concept.
Filosofia istoriei se referă fie la teoriile care încearcă să discearnă un model general aflat la baza istoriei, fie să studieze modul în care istoricii ajung la cunoașterea evenimentelor trecute. În cazul de față vom aborda primul sens al filosofiei istoriei.
Un pasaj din filosoful și economistul Ludwig von Mises ne arată relația dintre filosofia istoriei și teoriile ”Lumilor Adevărate” temporale:
”Filosofia istoriei privește istoria omenirii dintr-un punct diferit de vedere. Ea presupune că Dumnezeu, sau natura, sau o entitate supranaturală dirijează cu prudență cursul evenimentelor către o destinație definită.”
(Teorie și istorie, Ludwig von Mises)
Un exemplu faimos de filosofie istorică este cea enunțată de Karl Marx. Marx sugera că istoria se îndreaptă inevitabil către o perioadă pe care el a numit-o ”sfârșitul istoriei”, dirijată de o forță impersonală pe care el a numit-o, dar nu a definit-o clar, ”forța de producție materială a societății”. La acest așa-numit final al istoriei toate greutățile, suferințele, războaiele și durerile cu care ne confruntam vor înceta, și oamenii vor trăi într-o realitate a fericirii, utopia comunistă.
Trăsătura definitorie a ”Lumilor Adevărate” moniste constă în ideea că, similar felului în care un val este identic cu oceanul din care se naște, adevăratul sine al individului este identic cu spiritul universal, al cărui expresie este. Această idee este centrală învățăturilor filosofiilor indiene, și în particular a Hinduismului.
Conform gândirii indiene, lumea în care majoritatea oamenilor cred că trăiesc, și sinele cu care se identifică ca ființe, nu sunt decât o iluzie. În realitate, totul este o manifestare a unicului spirit suprem și universal, numit Brahman, care nu numai că dă naștere universului și a tot ce este în el, dar și transcede acest univers. Mai departe, în timp ce ne considerăm indivizi separați și distincți între noi, în realitate suntem o manifestare a Brahmanului, la fel ca restul lucrurilor. Hinduismul numește adevăratul nostru sine ”atman”, și declară că acest adevărat sine este identic cu spiritul universal, Brahman. Scopul în viață, conform filosofiei Hinduse, este să transcedem sau să înlăturăm această cortină iluzorie care ne ține orbi față de adevărata natură a lucrurilor, și să realizăm că totul este, literalmente, una cu totul, deoarece totul este Brahman. Această idee este formulată în Upanishade, cel mai important text al Hinduismului:
”Omul îi spune în multe feluri, dar înțelepții știu că este unul singur.”
”Lumile Adevărate” moniste oferă sens vieții oferind indivizilor convingerea că adevăratul lor sine esre ceva ce transcede aparenta lor individualitate. Cum spune Nietzsche:
”Un fel de unitate, o formă de ”monism”: acestei credințe îi este suficient să ofere omului un sentiment profund că este în contextul a, și dependent de, un ”tot” net superior lui, iar el se vede ca o manifestare a acestei entități.”
(Voința de putere, Friedrich Nietzsche)
Teoriile ”Lumilor Adevărate” eterne au fost cele mai dominante teorii de ”Lumi Adevărate” în istoria civilizației Vestice – cele la care ne-am referit până acum ca ”teorii două-lumi”. Aceste teorii susțin că, alături de realitatea terestră, există o altă realitate, mai valoroasă și eternă. O ”Lume Adevărată” eternă este privită ca fiind antiteza acestei realități, prin felul în care este una a permanenței și perfecțiunii. În opoziție cu această realitate terestră care e una a schimbărilor și plină de deficiențe.
Cei care cred în ”Lumi Adevărate” eterne cred că accesul în ele este posibil după moarte și, din cauza aceasta, aceste teorii au postulat că indivizii au un suflet care poate exista independent de corp. În momentul morții, în condiții optime, acest suflet părăsește realitatea pământeană și intră în ”Lumea Adevărata” eternă.